Epilepsia |
 |
 |
 |
|
Epilepsia este o afectiune care se datoreaza unor factori care interfereaza cu impulsurile electrice la nivelul creierului. Sistemul nervos produce descarcari electrice bruste, excesive si dezorganizate care duc la aparitia convulsiilor. Convulsiile interfereaza temporar cu controlul musculaturii, controlul defecatiei (eliminarea de fecale), vorbirea, vederea si constienta bolnavului. Epilepsia nu este o boala mentala neurologica sau psihica, ea putand fi cauzata de diferite afectiuni precum: encefalopatie infantila, traumatisme craniene, accidente vasculare, infectii cerebrale, tumori cerebrale, uneori putand fi si mostenita genetic. Epilepsia nu are o evolutie previzibila. Poate aparea la orice varsta si se poata agrava dupa o ameliorare. Aceasta boala care afecteaza initial o anumita arie a creierului poate sa se extinda si intr-o alta arie cerebrala. Unele tipuri de epilepsie dispar cand copilul ajunge la adolescenta. Alte tipuri pot persista toata viata. Tipuri de crize: 1. Crize comitiale generalizate:
2. Crize comitiale partiale:
Status epilepticus – se caracterizeaza prin crize prelungite sau repetitive, fara o perioada de recuperare intre atacuri. Aceste atacuri implica riscuri, dintre cele mai grave: obstructia cailor aeriene, acidoza, hipotensiune, hipertermie, edem cerebral, hipoglicemie, alterarea functiilor SNC. Tratamentul epilepsiei Tratamentul poate reduce frecventa aparitiei convulsiilor sau le poate preveni in cele mai multe cazuri si determina disparitia crizelor pe toata durata vietii. Convulsiile necontrolate au un impact semnificativ asupra modului de viata si nu se pot obtine permise de conducere de automobile, anumite meserii sunt interzise precum si anumite activitati. Desi convulsiile prin ele insele nu afecteaza fizic bolnavii, ele prezinta un risc la traumatisme fizice si chiar si moarte, depinzand de locatia in care se afla si momentul in care bolnavul face convulsii. Convulsiile apar pe neasteptate si pot determina caderea bolnavului, inecarea sau alte accidente. Asa numitul status epileptic (o criza convulsiva care dureaza mai mult decat de obicei, mai mult de 5 minute) duce la coma si moarte. Prin reducerea frecventei sau eliminarea convulsiilor, calitatea vietii bolnavilor se imbunatateste considerabil. Un diagnostic corect este vital pentru administrarea tratamentului eficient. Deciziile de tratament se bazeaza in primul rand pe tipul epilepsiei si tipul convulsiilor. E posibil ca un tratament care amelioreaza un tip de convulsii sa agraveze altele. Varsta, starea de sanatate si stilul de viata sunt alti factori importanti in alegerea tratamentului. Cu ajutorul medicului, trebuie ca pacientul sa cantareasca beneficiile unui anumit tratament comparativ cu dezavantajele, care include efectele adverse, riscurile si costurile acestui tratament. Medicamente Medicamentele folosite pentru prevenirea convulsiilor se numesc antiepileptice. Scopul consta in gasirea unei medicatii antiepileptice eficiente care sa determine cele mai putine efecte adverse. Eficienta antiepilepticelor in prevenirea convulsiilor este de 60-70%. Desi multe persoane sufera efectele adverse ale acestor medicamente, acesta este cel mai bun mod de a preveni convulsiile. Beneficiile depasesc de obicei neajunsurile acestor medicamente. Exista pe piata multe tipuri de medicamente antiepileptice (denumite si anticonvulsivante), dar nu toate trateaza acelasi tip de convulsii. Primul pas in alegerea anticonvulsivantelor este diagnosticarea corecta a tipului de epilepsie si de convulsii pe care le are bolnavul. Poate dura mai mult timp pana la gasirea celei mai bune combinatii de medicamente, prin ajustarea dozelor, prin incercarea mai multor medicamente. Scopul este de a preveni aparitia convulsiilor cu pretul unor efecte adverse cat mai reduse posibil. Odata ce a fost gasit cel mai eficient tratament, este foarte important ca bolnavul sail urmeze intocmai recomandarilor medicului neurolog. Monoterapia (folosirea unui singur medicament) este ferm recomandata, fiind tratamentul de prima intentie. Monoterapia determina mai putine efecte adverse si nu are riscul de a interactiona cu alte medicamente. De asemenea, sansele de a uita sau de a gresi ora administrarii medicamentului sunt mult mai mici in monoterapie fata de un tratament compus din mai multe medicamente. Atunci cand monoterapia este ineficienta, adaugarea unui al doilea medicament poate imbunatatii controlul convulsiilor. De asemenea, in cazul bolnavilor cu mai multe tipuri de convulsii, este nevoie de mai mult de un singur medicament. CE TREBUIE SA FACETI CAND CINEVA FACE O CRIZA?
|
