Vara este anotimpul preferat al mamicilor pentru a-si plimba cat mai mult bebelusii in aer liber. La randul lor, copiii se bucura de soare, apa si nisip. Insa sezonul estival ascunde pericole pentru sanatatea copiilor. Datorita temperaturilor ridicate si a activitatilor specifice verii, numarul afectiunilor intalnite la copii si bebelusi creste. Intrucat vara este si perioada concediilor si cel mai neplacut lucru e sa ai copilul bolnav in concediu, in acest articol va prezentam o lista a bolilor des intalnite in acest sezon, precum si cateva sfaturi pentru a preintampina imbolnavirea.
Toxiinfectiile alimentare
Vara, pericolul aparitiei toxiinfectiei alimentare creste. Din cauza temperaturilor ridicate, alimentele pastrate in conditii necorespunzatoare se degradeaza mult mai repede, reprezentand un factor de risc pentru sanatatea noastra si mai ales a copiilor. Toxiinfectia alimentara ne poate lua prin surprindere si ne poate strica vacanta, mai ales daca e vorba de copii, care sunt mult mai sensibili la aceasta afectiune. Sindromul diareic acut, febra, crampele abdominale, durerile de cap sau varsaturile, constituie primele simptome ale bolii. Acestora li se adauga, mai apoi, deshidratarea – de aceea, este indicat consumul ridicat de lichide.
Ce este, pana la urma, toxiinfectia alimentara?
Toxiinfectiile alimentare reprezinta infectii ale tractului digestiv, determinate de consumul unor alimente contaminate cu agenti patogeni (virusuri, bacterii).
Toxiinfectiile alimentare sunt provocate de alimentele care se degradeaza usor (carnea, ouale, laptele), cele perisabile sau fructele si legumele nespalate. Pentru a nu va strica vacanta ar trebui urmate cateva reguli simple:
- Pastrarea unei igiene alimentare stricte. Spalati-va pe maini bine inaintea pregatirii sau servirii meselor!
- Pastrati alimentele in conditii adecvate (pe cat posibil in frigider sau locuri racoroase).
- Nu lasati alimentele descoperite si in caldura.
- Verificati data expirarii de pe ambalajul alimentelor.
- Evitati restaurantele insalubre.
- Nu va fie jena sa mirositi sau sa gustati alimentele pe care le dati copiilor indiferent in ce restaurant va aflati.
La aparitia primelor simptome ale unei toxiinfectii alimentare, cereti sfatul medicului, nu tratati singur boala!
In cazul aparitiei bolii, respectati regimul alimentar si tratamentul prescris de medic, pentru a evita si alte neplaceri.
Enterocolita
Enterocolita este o problema medicala mereu actuala. Vara, apar frecvent cazuri de enterocolita, in special la copii, datorita temperaturilor ridicate ce favorizeaza inmultirea rapida a germenilor patogeni: bacterii, virusi, ciuperci sau paraziti.
Prevenirea enterocolitei este posibila prin respectarea regulilor de igiena individuala: spalatul mainilor cu apa si sapun inaintea oricarei mese, spalarea eficienta a alimentelor care se consuma neprelucrate termic, spalarea si dezinfectarea tacamurilor, veselei, prin utilizarea numai a apei provenite din surse sigure, necontaminate, iar cand acest lucru nu este posibil, a apei fierte si racite ori a apei minerale imbuteliata corespunzator.
In cazul in care enterocolita s-a instalat, tratamentul medicamentos prescris de medicul pediatru trebuie obligatoriu insotit de un regim alimentar adecvat. Regimul alimentar trebuie mentinut atat pe perioada bolii, cat si 2-3 zile dupa disparitia simptomelor bolii.
Diareea acuta
Diareea acuta se manifesta printr-un tranzit intestinal rapid cu scaune de consistenta modificata, care duce la deshidratarea copilului prin pierderea de apa si electroliti. Factorii determinanti sunt de natura infectioasa (virala, microbiana sau parazitara), alimentara si alergica (alergii la proteinele din laptele matern sau din laptele de vaca introdus prea devreme in alimentatia copilului).
Diareea acuta debuteaza de obicei brutal, cu sau fara febra, dureri abdominale, uneori varsaturi care preced cu 8-12 ore instalarea bolii.
Tratarea varsaturilor, a refluxului si a diareii este considerata o urgenta majora pentru bebelusi. Daca nu este luata in serios poate duce la deshidratarea organismului si la disfunctii ale echilibrului hidro-electrolitic. Deshidratarea se trateaza cu ceaiuri si solutii de rehidratare orala (in cazul formelor usoare) si perfuzarea de solutii cu electroliti (in cazul formelor medii si grave).
Regimul alimentar este la fel de important in diaree si varsaturi, ca si tratamentul medicamentos.
In cazul varsaturilor si a diareei de origine alergica, trebuie in primul rand depistate si excluse alimentele care au dus la aceasta stare, apoi continuat tratamentul cu rehidratarea orala si, daca este nevoie, si cu cea perfuzabila.
Hepatita A
Hepatita A (boala mainilor murdare) se manifesta prin: oboseala, pierderea poftei de mancare, greata, varsaturi, dureri abdominale, febra moderata, dureri musculare si articulare.
Hepatita A este frecvent intalnita in colectivitati, in special vara.
Hepatita A este transmisa cel mai frecvent pe cale orala, prin contaminarea cu fecale a alimentelor sau a apei cu virusul Hepatitei A. Boala apare din cauza unei igiene precare (maini murdare, unghii netaiate), sau folosirea in comun a unor obiecte care apartin unei persoane infectate. Cea mai buna metoda de prevenire este o igiena riguroasa si bunul simt informat. Obiceiurile personale igienice vor contribui la reducerea raspandirii Hepatitei A. in zonele in care situatia este indoielnica, fierbeti apa sau utilizati doar apa plata imbuteliata. Spalarea si curatarea fructelor si legumelor vor contribui deasemenea la evitarea neplacerilor produse de Hepatita A. O alta metoda de prevenire este vaccinarea.
Alergiile de sezon
Desi alergiile pot sa apara la orice varsta, cele mai multe sunt intalnite la copii. Alergia nu este chiar o boala, este un grup de boli diferite, bazate pe o reactie exagerata a sistemului imunitar la o substanta care este inofensiva pentru majoritatea oamenilor.
Manifestarile alergice la copil pot fi cutanate, la nivelul mucoaselor si al cailor respiratorii. Manifestarile cutanate sunt caracterizate prin transpiratii, roseata, prurit, urticarii, eczema, dermatita, angioedem.
Conjunctivita alergica se manifesta prin congestie a conjunctivei, lacrimare, prurit si uneori si edemul pleoapelor. Cele mai des intalnite simptome in rinita alergica sunt: rinoreea, pruritul nazal si stranutul repetat. Astmul bronsic se manifesta prin tuse, wheezing (respiratie suieratoare) si dispnee expiratorie.
Cauzele care genereaza alergiile pot fi: alergenii alimentari, alergenii din mediu (praf, polen, mucegai, par de animal, soare), medicamentele, intepaturile de insecte sau animale si mai ales factorii ereditari (daca unul dintre parinti sau ambii sunt alergici).
Vara, cele mai frecvente alergii apar la: expunerea excesiva la soare, la alimente (fructe de sezon), intepaturi de insecte (tantari, albine, capuse etc.) sau produse cosmetice folosite la plaja. Caldura, umiditatea, praful si poluarea excesiva sunt factori vinovati de intretinerea simptomelor alergiilor, dar si pentru agravarea lor pentru copiii predispusi la alergii.
Masurile de prevenire pe care le pot lua parintii pentru a nu crea un teren alergic copiilor constau intr-o alimentatie naturala, sanatoasa, lipsita de conservanti, coloranti si E-uri. Cel mai important mod de a reduce reactiile alergice la copii este limitarea sau evitarea completa a contactului cu alergenii care cauzeaza dezvoltarea alergiei. Pentru prevenirea alergiilor solare se impune o protectie solara adecvata, si evitarea expunerii la soare in orele amiezii. Crema de plaja trebuie sa aiba un factor de protectie mai mare de 20 si se recomanda verificarea termenului de valabilitate, precum si o testare pe o zona limitata a pielii pentru a evita reactiile alergice la compusii chimici. Palaria este recomandata pe toata perioada expunerii la soare.
Insolatia si supraincalzirea
Desi soarele favorizeaza sinteza vitaminei D in organism, fixeaza calciul si fosforul in oase, el devine extrem de periculos cand se face abuz de el. Ultravioletele pot actiona fara sa produca arsuri sau inrosirea pielii. Consecinsele expunerii la ultraviolete pot sa apara si dupa 20 de ani.
Insolatia se manifesta prin cresterea temperaturii peste 38,5 grade C, piele rosie, fierbinte, uscata, greturi si varsaturi, confuzie, puls rapid, convulsii, pierderea cunostintei. Supraincalzirea se manifesta prin: cefalee, puls rapid, transpiratii excesive, piele rece lipicioasa.
Pentru a evita o serie de neplaceri provocate de expunerea la soare, tineti cont de urmatoarele sfaturi:
- copilul (dar nici adultul) nu trebuie sa stea la soare intre orele 11 – 17
- protejati capul copilului cu o palariuta din bumbac de culori deschise
- folositi hainute usoare din bumbac, de culori deschise
- folositi o crema de calitate cu grad mare de protectie (de la 30 in sus)
- pentru copii foarte mici, folositi o crema cu factor de protectie 50
- crema se aplica cu cel putin 15 minute inainte de expunerea la soare si se reaplica dupa fiecare intrare in apa
- protejati ochii copiilor cu ochelari de buna calitate, cu protectie la ultraviolete
Bebelusii mai mici de 6 luni nu trebuie expusi direct la soare!
Nisipul sau iarba au o reflexie de 25% a radiatiilor, iar apa 75%. Tinerea copilului la umbra sub o umbrela sau sub un copac nu-l protejeaza de radiatiile solare!
Conjunctivita si otita
Conjunctivita si otita sunt alte boli des intalnite in timpul verii datorita scaldatului in locuri supraaglomerate sau neamenajate.
Conjunctivita se manifesta prin mancarimi oculare, senzatii de arsura, secretie abundenta. Conjunctivita bacteriana si cea virala sunt deosebit de contagioase. Daca nu sunt luate masuri de tratament si prevenire, conjunctivita se poate extinde si la celalalt ochi, sau se poate transmite altor persoane.
Aceasta boala este extrem de periculoasa pentru ochi, mai ales daca nu este tratata corespunzator. La aparitia primelor simptome apelati la un medic de specialitate.
Otita se manifesta prin dureri de urechi, febra, frisoane, secretie nazala, apetit diminuat, greata, varsaturi, plans nocturn in pozitia culcata. Umezeala este unul dintre factorii care cresc riscul infectiilor, de aceea otitele sunt mai frecvente in perioada practicarii inotului. Pentru evitarea aparitiei otitei se vor usca urechile cu un prosop. Nu se recomanda uscarea urechilor prin folosirea betisoarelor cu vata care pot leza conductul auditiv, creand porti de intrare pentru microorganismele care determina aparitia otitelor.
Dr. Iurie Burlacu
Medic primar pediatru
www.pediatrusibiu.ro